Novapost

8
1

Despre singurătatea femeilor la 30 de ani

Singurătatea e un lucru minunat, când ai cui să-i zici că e un lucru minunat. Mereu mi-a plăcut acest sentiment, pentru că tristețea din cadrul ei mi-a fost mereu aproape și clară.

Nu știu unde în această țară poți găsi, la vârsta de 30 de ani, o persoană care îți va apuca viața de celălalt capăt și o va duce mai departe ca pe a sa. Se pare că la această vârstă toți cei ”normali” au fost deja ocupați. Întâlnirile par a fi conversații simple, unde nu prea este timp pentru multe legănări, iar pentru suferințe sufletești cu atât mai mult. De altfel, nici puteri nu prea sunt.

Cei care-mi știu povestea deseori îmi zic că am fost norocoasă că l-am întâlnit pe el. Încearcă acum să găsești un bărbat adevărat. Eu, bineînțeles, dau din cap afirmativ (în special dacă el e alături), dar nu mă grăbesc să fiu de acord cu faptul că a fost simplu noroc.

Faptul că ne-am întâlnit liberi și fără copii e, desigur, o mare fericire, dar asta nu înseamnă că nu am avut fiecare istoria noastră, caracterele uneori încăpățânate și propriile idei despre ce este dragostea și cum ar trebui să arate cel cu care am vrea să trăim alături până la marasmul bătrâneții.

De asemenea, nu e chiar atât de ușor să trăiești cu un “bărbat adevărat”, tipul de bărbat după care inimile fragile ale femeilor tânjesc.

Scriu asta pentru toate fetele singuratice, deștepte, frumoase și rezistente, obișnuite să meargă prin viață cu capul ridicat și mândrie în suflet. Știu că, atunci când toți cei din jur se căsătoresc, fac copii și, apucându-se de mâini, emigrează într-un viitor mai bun, se pare că partida a fost pierdută și totul e ratat când, de fapt, nici măcar nu te-ai așezat la masa de joc.

Nu-i asculta pe cei care bocesc și prezic o bătrânețe singuratică la vârsta de treizeci de ani. Până la urmă, tu acum n-ai în mână un simplu as, ci un joker: o înțelegere amplă a ceea de ce ai nevoie de la tine, de la serviciu, de la viață și de la persoana alături de care ai vrea să te trezești pentru următoarele câteva zeci de ani.

Urmăresc cu interes cât de populare sunt astăzi trening-urile care te ajută să ”trezești regina din tine”, să devii o ”femeie adevărată” – simplă, fragilă, a cărei destin este să aducă frumusețe în lume, nu pungi cu alimente. Și iată ce vreau să spun: când găsești bărbatul potrivit, toate acestea apar de la sine. Asta nu e ceva ce trebuie să înveți și să inoculezi în tine în mod artificial – toate aceste elemente le ai din naștere și ele se activează atunci când treci din programul de ”supraviețuire” în condițiile unei vieți în doi, unde probleme lumii exterioare se împart la doi și totul se rezolvă mai rapid și mai ușor.

Vei învăța arta iubirii pe adevărat doar atunci când vei putea să mergi pe zăpadă fără a lăsa urme, când nu vă veți roade până la oase unul pe celălalt pentru că, chiar dacă ranele se lecuiesc, cicatricele rămân. De aceea, toți vrem să găsim o persoană care va împărți cu noi ”comorile păcii.” Când ești acasă, să te simți ca acasă, nu ca pe al doilea teren de luptă, după muncă. Când ești în pat, să simți pasiune, nu să te gândești în ce culoare vei colora tavanul.

La vârsta de treizeci de ani, femeile deja sunt sătule de romantică. Rolul de bijuterie fără minte deja nu le convine. Pentru că atunci când alții își construiau cuibul într-un mod intens, ea lucra. Se apuca de cele mai grele lucruri, se avânta cu capul înainte în lucruri noi, făcea a treia facultate, rupea șablonuri și risca. Câteodată îi era frică, se simțea singură și-i era greu, dar nu avea pe cine se baza: un om bun nu e o profesie, iar ochii frumoși nu vor plăti factura pentru lumină.

Trăind în așa regim, începi să apreciezi bărbații care nu dădeau doi bani pe căutarea sensului vieții și a răspunsului la întrebarea “cine vreau să devin, când voi fi mare?”

Banalitatea, rutina, umorul simplu și îmbrățișările călduroase – iată ce devine cu adevărat important, iată ce conferă putere pentru ca acolo, în lumea mare, să te poți simți bine. Când agăț ghirlandele sau împodobesc bradul, când îi calc cravata lui sau fac un borcan cu murături pentru iarnă, înțeleg de ce fac aceste acțiuni. La fel cum o rândunică face un cuib din salivă, paie și lut așa și eu – în fiecare zi – consolidez creația.

Dragule, îți mulțumesc mult pentru faptul că nu știu

cât costă

astăzi

energia electrică.

Urmărește-ne pe Facebook pentru cele mai bune articole


Previous Post

Next Post