Novapost

3 (3)

Știu că te plac dacă nu-ți resping îmbrățișările

Aveam 20 de ani și el tocmai mă invitase la prima noastră întâlnire.

Nu a fost o petrecere între băieți la care m-a invitat ca „partenera lui”. Nu a fost într-un bar în care am decis să ne întâlnim pentru câteva ore și nici nu a fost o dimineață în care m-a invitat să luăm micul dejun înainte de a mă întoarce, rușinată, în apartamentul meu. A fost o întâlnire adevărată. Una dintre acele întâlniri la care am ieșit mai întâi să bem ceva, apoi am luat cina, apoi m-a invitat la un concert. Băiatul ăsta a planificat o noapte întreagă pentru noi și a fost absolut minunat.

După concert ne-am îndreptat spre camera mea din cămin, ținându-ne de mâini și fiind complet pierduți în conversație. L-am invitat să intre și cel mai interesant este că ceea ce mi-a rămas în minte din acea noapte nu a fost sexul.  A fost acum doi ani și nu sufăr de Alzheimer. Îmi amintesc  foarte bine acel moment. A fost plăcut, perfect chiar.

Dar ceea ce a fost deosebit în acea noapte nu a fost asta. Nu a fost nici măcar întâlnirea noastră, pentru că am mai ieșit cu băieți și am mai avut parte de întâlniri deosebite. Cum m-am simțit în brațele lui, asta a fost special.

Aveam impresia că urăsc îmbrățișările. Există fete care adoră să se ghemuiască cu iubiții lor pe canapea în timp ce mănâncă un bol uriaș de înghețată și privesc emisiunea preferată. Ia-mă în calcul pentru show-uri și înghețată, dar nu și pentru îmbrățișări.

Am avut momente când partenerul voia să mă țină, tandru, în brațe după ce făceam dragoste. Dar îmbrățișarea tandră o simțeam mai mult ca pe o închisoare groaznică făcută din brațe de bărbat. Mă simțeam ca un uriaș care trebuie să rabde tortura pentru a nu-l ofensa pe cel de lângă mine. Niciodată nu mi-a plăcut.

Și nu am putut niciodată să dorm în brațele cuiva! Am atât de multe amintiri cu mine stând trează, simțindu-mă incomod și fiind prizoniera unor brațe frumoase, dar nepotrivite pentru mine, numărând secundele până se făcea dimineață și devenea acceptabil, din punct de vedere social, să evadez.

Practic, dacă nu erai mama mea, tatăl meu, sora mea sau nepotul meu, gândul de a mă bloca în brațele tale devenea un coșmar total.

Dar cu acel băiat nu m-am simțit deloc speriată sau incomodată. De fapt, îmi era bine. Mă simțeam fericită.

Și cel mai surprinzător este faptul că am adormit. O altă premieră care a avut loc în acea noapte. Pentru prima oară am putut să adorm în brațele unui băiat.

Nu este singura premieră cu care am să vă uimesc.  De fapt, a fost primul băiat care într-adevăr mi-a plăcut. Mi-a luat 20 de ani să găsesc pe cineva pentru care chiar am avut sentimente reale.

Ideea este că nu am realizat că-mi place până în momentul în care m-a luat în brațe. În loc să simt disconfort, mă simțeam în siguranță.

Sentimentele sunt lucruri pe care cu greu le înțeleg. Nu sunt punctul meu forte. Nu le prind repede, dar  când o fac, realizez foarte greu că am fost în stare să le simt. Mi-au mai plăcut cu adevărat alți doi băieți și pare să fie un fir emoțional comun care îi deosebește de alții: în loc să mă facă să simt că vreau să mor într-un viitor apropiat, îmbrățișarea lor îmi dă senzația că deja am murit și sunt în rai.

Știu, probabil e cel mai stupid lucru pe care l-ai citit vreodată. Dar e adevărat.

via

Urmărește-ne pe Facebook pentru cele mai bune articole


Previous Post

Next Post