Novapost

3

Cel care îți jură că s-a schimbat se va schimba abia când vei începe să crezi din nou în el… adică niciodată!

Cel care te-a trădat, te-a înșelat și a călcat în picioare visurile voastre nu va mai putea să simtă la fel. Și chiar de va reveni plin de remușcări și cu mii de promisiuni că totul va fi altfel, să nu-l asculți. Și să nu-l ierți. Unele gesturi nu sunt compatibile cu iertarea și unele sfârșituri nu pot trece într-un nou început. Trebuie să și crezi, iar să crezi în acel moment e prea greu, dacă nu chiar imposibil.

Uneori cuvintele nu au nicio valoare. Îți dai seama de asta atunci când faci o retrospectivă la tot ce s-a întâmplat între voi. Apar jurăminte neîmplinite, vorbe goale, gesturi care demonstrau orice, numai nu dragoste. Atunci te întrebi la ce bun să repeți cu exactitate același scenariu. Care e rostul unei împăcări? Oare nu o merită decât oamenii sinceri, a căror greșeală e doar un moment trecător?

Jurămintele nu-și au rostul atunci când cineva îți cere iertare. Își au rostul exemplele vii din trecut. Ce-a făcut când căutai sprijin? Cum a reacționat când l-ai rugat să fie alături? De câte ori a recunoscut o greșeală? Să te întorci după ce distrugi totul nu este greu. E greu ca celălalt să treacă peste amintiri și să te accepte din nou în viața lui. Iar de multe ori o va face din milă, nu din dragoste. Fii mai bine prezent și alături, în loc să fii un vorbitor fără valoare.

Cel care îți jură că s-a schimbat se va schimba abia când vei începe să crezi din nou în el… adică niciodată!

via

Urmărește-ne pe Facebook pentru cele mai bune articole


Previous Post

Next Post